# când eram mai mic îmi doream să mă fac...cireș!
pablo neruda - printre primii prieteni din biblioteca drumului meu
pe timpul când mă trezeam lucrând ceasornicar am întâlnit un domn inginer. era pensionar. cred că nu avea pe nimeni...am observat că pe timp de iarnă avea același palton, același fular și, aceeași încălțăminte: niște șoșoni lucioși.
vara îndulcea blândețea singurătății afișând pe trupu-i obosit, cămăși albe, călcate parcă în timpuri apuse și purtate anapoda....odată a venit cu un ceas de mână...atlantic! nu ca să-l repare ci,,,să îl vândă! i-am spus un preț! s-a mirat! mi-a șoptit aproape speriat că ....e o greșeală, că nimeni nu-i dădea mai mult de un sfert din cât i-am oferit eu! am făcut târgul cu o condiție! și anume...să poftească la masă, la ...noi acasă...!i-am plătit ceasul pe care l-am luat și pus într-o cutie de carton, undeva sub masa de ceasornicar. se terminase programul.ne-am urcat în mașina mea de curse ( o dacie cumpărată din ștefănești, o mașină cu motorul cu două carburatoare) și ...în câteva minuțele eram în curtea frumos îngrijită de părinții mei și imediat în sufragerie. mama nu mă mai întreba cine ce și cum: nu era prima dată când mai pofteam prieteni pe la noi. l-am prezentat pe musafir iar mama mea, draga de ea a răspuns cu binețe la salutul impecabil al domnului inginer care și-a scos pălăria, s-a înclinat elegant după care i-a sărutat mâna. imediat a apărut o față de masă apretată, albă cu floricele albastre pe margini, iar pe fața de masă o carafă de sticlă plină cu vin roșu, parfumat, făcut în gospodărie! (găsisem un moment în care ieșisem din casă tocmai pentru a ajunge repejor la bucătăria de vară unde mama și pregătea deja niște gustări. îi șoptisem că omul din casa noastră este trist și singur și că bine ar fi să-l încălzim puțin la suflet că poate o fi avut și el cândva o casă, o soție, copii și că..) în fine! după un pahar de vin din care domnul inginer gusta cu tact, parcă să nu cumva să rănească din bobul culesului, domnul inginer m-a întrebat: și ce mai faceți dumneavoastră domnule florian! m-am trezit strângând pe sub fața de masă un colț de pânză...din aceeași față de masă! albă și apretată cu floricele albastre! zic: să știți domnule inginer că.....mie îmi place poezia! ( nu i-am spus că tocmai primisem de la actorul petrică dinuliu , cu care se și cunoștea de altfel domnul inginer - aveam să aflu chiar în ziua aceea - nu i-am spus că primisem acordul de stea și de iarbă de nor și de ceas ...acordul ca numele meu de poet să fie...florian silișteanu - silișteanu de la siliștea, satul copilăriei mele, cu oameni frumoși și aspri, țuicari și harnici, clevetitori și invidioși cu măsură așa cum sunt mai toți ai noștri)) - între timp mama a adus după mezel și fripturica, încă o carafă cu vin ( mi-a făcut semn cu ochiul că alta , altă sticlă nu mai pup:)) și, a sfârșit cu cozonacul, celebru în colțul nostru de pe mitrea cocor ( al lui sadoveanu uitat ca nume de stradă până în ziua de azi)
după ce am spus că aș cam striga spre poezie, după ce mi-a mai pus niște întrebări ciudate, mi-a răspicat calm cu vocea-i tabagică aproape șoptind....că are un semn de mulțumire pentru mine, și că știe că nu valorează atlanticul lui cât i-am oferit și că....mă roagă, dacă vreau...să-i ascult un poem. s-a ridicat în picioare, era înalt domnul inginer, înalt și uscățiv, și-a aranjat cravata scămoasă de atâta purtat, a mai tras un fum din snagovul care mă sufocase fără să scot un chiot, iar după toate acestea a început să spună.....grădinarul! de pablo neruda! și a apăsat de două ori subliniind...pablo neruda !nu știam mai nimic despre marele poet chilian...țin minte că din acel moment...în inima mea s-a rupt ceva....a renăscut altceva...
domnul inginer mi-a mai citit cred ...două poeme...le-a citit din mintea lui și tot din pablo neruda. unul dintre acestea, am impresia că este ...http://reasheeshablog.wordpress.com/…/vreau-sa-fac-cu-tine…/
vara îndulcea blândețea singurătății afișând pe trupu-i obosit, cămăși albe, călcate parcă în timpuri apuse și purtate anapoda....odată a venit cu un ceas de mână...atlantic! nu ca să-l repare ci,,,să îl vândă! i-am spus un preț! s-a mirat! mi-a șoptit aproape speriat că ....e o greșeală, că nimeni nu-i dădea mai mult de un sfert din cât i-am oferit eu! am făcut târgul cu o condiție! și anume...să poftească la masă, la ...noi acasă...!i-am plătit ceasul pe care l-am luat și pus într-o cutie de carton, undeva sub masa de ceasornicar. se terminase programul.ne-am urcat în mașina mea de curse ( o dacie cumpărată din ștefănești, o mașină cu motorul cu două carburatoare) și ...în câteva minuțele eram în curtea frumos îngrijită de părinții mei și imediat în sufragerie. mama nu mă mai întreba cine ce și cum: nu era prima dată când mai pofteam prieteni pe la noi. l-am prezentat pe musafir iar mama mea, draga de ea a răspuns cu binețe la salutul impecabil al domnului inginer care și-a scos pălăria, s-a înclinat elegant după care i-a sărutat mâna. imediat a apărut o față de masă apretată, albă cu floricele albastre pe margini, iar pe fața de masă o carafă de sticlă plină cu vin roșu, parfumat, făcut în gospodărie! (găsisem un moment în care ieșisem din casă tocmai pentru a ajunge repejor la bucătăria de vară unde mama și pregătea deja niște gustări. îi șoptisem că omul din casa noastră este trist și singur și că bine ar fi să-l încălzim puțin la suflet că poate o fi avut și el cândva o casă, o soție, copii și că..) în fine! după un pahar de vin din care domnul inginer gusta cu tact, parcă să nu cumva să rănească din bobul culesului, domnul inginer m-a întrebat: și ce mai faceți dumneavoastră domnule florian! m-am trezit strângând pe sub fața de masă un colț de pânză...din aceeași față de masă! albă și apretată cu floricele albastre! zic: să știți domnule inginer că.....mie îmi place poezia! ( nu i-am spus că tocmai primisem de la actorul petrică dinuliu , cu care se și cunoștea de altfel domnul inginer - aveam să aflu chiar în ziua aceea - nu i-am spus că primisem acordul de stea și de iarbă de nor și de ceas ...acordul ca numele meu de poet să fie...florian silișteanu - silișteanu de la siliștea, satul copilăriei mele, cu oameni frumoși și aspri, țuicari și harnici, clevetitori și invidioși cu măsură așa cum sunt mai toți ai noștri)) - între timp mama a adus după mezel și fripturica, încă o carafă cu vin ( mi-a făcut semn cu ochiul că alta , altă sticlă nu mai pup:)) și, a sfârșit cu cozonacul, celebru în colțul nostru de pe mitrea cocor ( al lui sadoveanu uitat ca nume de stradă până în ziua de azi)
după ce am spus că aș cam striga spre poezie, după ce mi-a mai pus niște întrebări ciudate, mi-a răspicat calm cu vocea-i tabagică aproape șoptind....că are un semn de mulțumire pentru mine, și că știe că nu valorează atlanticul lui cât i-am oferit și că....mă roagă, dacă vreau...să-i ascult un poem. s-a ridicat în picioare, era înalt domnul inginer, înalt și uscățiv, și-a aranjat cravata scămoasă de atâta purtat, a mai tras un fum din snagovul care mă sufocase fără să scot un chiot, iar după toate acestea a început să spună.....grădinarul! de pablo neruda! și a apăsat de două ori subliniind...pablo neruda !nu știam mai nimic despre marele poet chilian...țin minte că din acel moment...în inima mea s-a rupt ceva....a renăscut altceva...
domnul inginer mi-a mai citit cred ...două poeme...le-a citit din mintea lui și tot din pablo neruda. unul dintre acestea, am impresia că este ...http://reasheeshablog.wordpress.com/…/vreau-sa-fac-cu-tine…/
apoi....ritmul strigarului meu a devenit neîncăpător și alergător de semne...am început să cunosc boema piteștilor, ce oameni! apoi marele poet și caricaturist traian furnea pune și el biciul distanțelor și mă împinge acestei prăpăstii în care parcă vine uneori Dumnezeu să-și mai tragă sufletul - poezia! dar.....despre toate acestea.....
https://www.youtube.com/watch?v=6ARalNn0OLM
https://www.youtube.com/watch?v=6ARalNn0OLM
Poema de Pablo Neruda muy lindo para dedicárselo a quien uno ama...