# când distanța vă plânge de milă
nu uniunea, nu america, nu rusia și nimeni altcineva, în afară de noi ,de noi toți, nu hotărăște soarta copiilor, a nepoților și strănepoților, nimeni în afară de noi.
și iată cum: fiind responsabili, fiind demni, fiind cu atitudine, adică având toate acestea ( dar mai întâi să le avem), făcând lucrurile cu hărnicie și dăruire totală, corect și total devotat, nemaimințind, nemaifurând, nemaiumblând cu curul în două luntrii, și tot așa...lucrurile sunt rezolvate. dar, câtă vreme ,o mare parte din popor așteaptă să-i pice din senin, de la alții și de la unchiul din germania, de la primărie ori de la crucea roșie, de la brutărie sau frizerie, nimic nu se va schimba.
dacă românii , ar depăși cu unul măcar majoritatea puturoasă, iertați ,dar cam așa stau situațiile, ei bine, dacă am depăși prin atitudine și cruntă aplecare spre muncă și civilizație, atunci, sigur sunt că uniunea, america, rusia, galaxia și universul întreg ar bate ,ar bate ele mai întâi la poarta româniei.
când ești cineva în lume, când ești conducător, când ești lider, când ai demnitate, abia atunci lucrurile se schimbă. atâta vreme cât tu ai trăit așteptând de la alții, trădând, fiind cu două fețe, înșelând, mințind , manipulând, etc, lucrurile nu se înnoiesc. până când majoritatea smiorcăiților nu va fi in scădere, ca număr,ca forță, nu se vor întâmpla lucruri sănătoase. atâta timp cât niște dobitoci ca ponta, ca tăriceanu,voiculescu și alte zeci de mii ca ei, care la rândul lor au alte zeci și sute de mii de neamuri ca ei, și tot așa, se întrec în prostie și nemernicie, pentru a schimba poate... cea mai sănătoasă atitudine din ultimii 25 de ani, din ultimii 70 de ani, atitudine pusă în lumina democrației de președintele actual al româniei, traian băsescu, ei bine cât micimea va fi majoritară ..în zadar cu..viitorul.
torționarii în închisorile din românia nu au fost nici rușii nici americanii, nici vietnamezii nici chinezii, torționari în închisorile din românia au fost ...români.
orice sistem fie el o fabrică, un abator, o uzină , o regiune, o țară, are un sistem de... securitate. de când lumea. și e bine să fie așa fiindcă e plină planeta de ticăloși. în românia , securiștii care și-au depășit atribuțiunile nu au fost nici maghiarii, nici sudanezii și nici mongolii, au fost.români. fiecare l-a vândut pe celălalt, mai folositor vecinului, sau ,celui care aducea pâinea.
cei care au suferit și pătimit trebuiesc respectați! și cum facem asta? păi...e simplu!punând clar în mintea și inima noastră ...ce? păi....demnitatea, atitudnea. ei bine, având griji de toate acestea e imposibil să se mai repete ..urgia! și, ar mai fi nevoie de pus mâna pe muncă..pe muncă sfântă! nemaibocind, nemaiașteptând să ne plângă de milă..distanța!
nu moare nimeni nici așa...doar că în istorie , în istoria pe care sper să nu o mai falsifice nimeni, în această istorie nu va mai fi loc decât pentru cei puternici, pentru lideri, pentru cei sănătoși și pe față și pe dos...
altfel, ....de la nistru pân-la tisa / tot românu plâsu-mi-s-a
florian silișteanu, în noaptea de 8 spre 9 septembrie, 2014, folsom, california , statele unite ale americii
vorbim despre toate acestea in aceasta seara de 9 septembrie 2014, incepand cu ora 8 p , aici in california (în românia, 10 septembrie 2014, începând cu ora 6 dimineața) numai la...
www.radioteiubesc.com